Baby David Mihai

Baby David Mihai este instituţia care oferă alternativa petrecerii timpului într-un cadru special, gândit şi organizat nevoilor dezvoltării copilului de la 1 la 3 ani, alături de o echipa de o înaltă ţinută.

Într-un spatiu atractiv şi primitor copii sunt încurajaţi să exploreze şi sunt motivaţi să incerce să se descopere ca indivizi.

Observăm nevoile individuale ale fiecarui copil, îl tratam individual şi îi oferim posibilitatea dezvoltării în ritmul propriu.

Odată ce va paşi iî grupă, copilul va fi în siguranţa, va accesa multe activităţi specifice vârstei, menite să dezvolte latura de relaţionare psiho- socială atât cu ceilalţi copii de vâsta lui cât şi cu adulţii cu care intra în contact.

Cel mai important pentru noi toţi este ca el să fie fericit!

Spaţiul şi activităţile propuse au fost atent selecţionate în aşa fel încât au menirea de a le oferi copiilor posibilitatea de a învăţa prin descoperire şi explorare. Stimularea creativităţii, curiozitatea şi imaginaţia nativă transformă fiecare copil într-un potenţial individ activ.

Oferind fiecărui copil spaţiul corespunzator suportul şi experienţele necesare îl ajutăm să fie curios, imaginativ şi creativ.

Spaţiul este structurat în aşa fel încît să stârnească independenţa copiilor, luarea deciziilor şi rezolvarea de probleme.

AAA123

Sta in puterea noastra sa reusim impreuna

Prin ce facem asta?

  • Construcţii şi jocuri cu piese mici
  • Coşuri cu comori care contin o varietate de obiecte menite să ajute la dezvoltarea simţurilor
  • Materiale pentru dezvoltarea abilităţilor cititului şi scrisului (cărţi, ustensile de scris, număratori)
  • Jocuri de rol şi de imaginaţie (teatru de păpuşi)
  • Apă, nisip şi alte materiale (messy place)
  • Cântece, poezii, rime
  • Jocuri de creaţie (de-a mama, bucătăreasa, etc)
  • Oportunitaţile jocului în aer liber
  • Explorând şi investigând natura ( excursii)

Cum facem asta?

Implicând copiii în activităţi cu caracter competitiv, care le oferă posibilitatea de a exprima liber ceea ce au învăţat.

Printr-un spatiu corespunzator menit să încurajeze abilitaţile avute

Încurajându-i să fie capabili să aleagă , să investigheze, să iniţieze şi să persiste în cadrul activităţilor.

Sala de grupă, sala de mese şi spaţiul destinat odihnei sunt spaţii gândite special pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor mici. Mobilierul, jocurile şi accesoriile sunt de cea mai bună calitate, sunt adaptate nevoilor de vârstă şi individuale ale fiecărui copil. Rolul întregului univers BABY DM este acela de a stimula imaginaţia, de a transmite posibilitatea explorarii într-un mod sigur şi placut. Lumina naturala, coloritul şi fondul muzical aproape permenet completeaza într-un mod placut ambientul BABY DM.

Programul de învăţare a copiilor începe la ora 8.00 şi se termină la ora 18.00.

Comunicare

Interesul în comunicare vizează în special la această vărstă, comunicarea non-verbala şi dezvoltarea achiziilor verbale.

Identifică obiectele denumite verbal de catre educator (asociază cuvântul cu obiectul).

Ascultă mesajele transmise de ceilalţi, răspunde la solicitări şi pune întrabări. Denumeşte persoanele şi obiectele din jur. Comunică în propoziţii simple sau cuvinte, fraze. Îşi exprimă dorinţa pentru anumite cărţi şi poveşti .Identifică şi “citeşte” imagini.

Mini Matematica

Cu ajutorul jucariilor inteligente, copilul percepe relaţii de marime: mare, mic.
Observă şi exprimă relaţii cantitative: mult, puţin.
Formeză mulţimi de obiecte de acelaşi fel.
Număra până la 3 folosind diverse obiecte aflate în grupă sau în alte spaţii pe care le explorează cu multă curiozitate.
Percepe corect culorile şi le diferenţiază între ele, chiar dacă nu le denumeşte pe toate.

Ne mişcăm, ne modelam

Copiii vor participa la activităţi dedicate mişcării corporale şi artistice, unde vor învăţa să facă legătura între trup, minte şi emoţiile artistice.
Vor lucra coordonaţi de către profesori de specialitate şi vor fi antrenaţi în jocuri de gimnastică şi dans ce asigură dezvoltarea corporală armonioasă: mersul prin alternarea picioarelor, alergări, sărituri, rostogoliri, dansuri ritmate.

Povestea unui cuvant

In fiecare saptamana, achizitia unui nou cuvant in vocabularul copilului ofera posibilitatea asocierii cu imaginea corespunzatoare. Simbolul cuvantului va fi asezat, impreuna cu colegii, intr-un loc accesibil vizual si disponibil in permanenta. In acest fel copilul poate accesa informatia nou prezentata.

Lumea figurilor geometrice

Copiii vor explora lumea figurilor geometrice. In clasa se va afla Zana Figurilor Geometrice. Rochia acesteia va fi decorata, in fiecare saptamana de catre copii, cu figuri geometrice de diferite marimi si culori. Zana va fi condusa catre castelul ei, construit din piese geometrice uriase.

Unde este mingea?

Pentru controlul asupra corpului (echilibru si coordonarea mainilor si picioarelor ) si oculomotrica, in fiecare saptamana copiii se vor juca cu mingea: rostogoliri a mingii cu mana, cu piciorul; aruncarea si prinderea mingii. Se folosesc mingi de marimi si culori diferite, este antrenata atentia si este dezvoltat spiritul de echipa.

Primii pasi catre poveste

Biblioteca Baby DM data pe saptamana, copiii grupei mini au activităţi la biblioteca grădiniţei.
In fiecare saptamana copiii se familiarizeaza cu carti specifice varstei care includ imagini ale obiectelor familiare, ale obiectelor pe care le folsesc in mod constant si pe care unii dintre ei le acceseaza acum, pentru prima data.
Parintii si prietenii gradinitei, sunt invitati sa doneze carti bibliotecii, pentru a participa la sustinerea idealului educational creativ, propus de BABY DMPas cu pas printre anotimpuri
Fiecare anotimp se prezintă prin intermediul fructelor, legumelor sau crenguţelor, elementelor specifice, care rând pe rând devin prietenii copiilor.
Toate acestea prind viaţă într-un spaţiu bine determinat din grupa, cu care copiii pot veni în contact direct şi constant pe tot parcursul anului şcolar.
Împreună cu educatoarea, copiii vor realiza machete reprezentând un copac care “îmbracă” haine diferite, în funcţie de anotimp.

Mini sport-maxi distracţie

Jocurile de mişcare în interiorul gradiniţei sau în aer liber reprezintă momente de mare bucurie şi relaxare pentru copii.
Timp de 15 minute copiii participă la activităţi sportive sub forma unor colaje de mişcare menite să antreneze musculatura corpului. Beneficiile unui moment constant de mişcare zilnică sunt observate de copii şi se doreşte ca prin această activitate să se insufle ideea unui ritm de viaţă sănătos prin valorificarea energiei.

A fost odata ...!

Copiii vor participa la spectacole de teatru de păpuşi organizate în grădiniţă. Scenariile sunt adaptate nivelului de vărstă. Copiii sunt încurajaţi să participe activ la mânuirea marionetei şi interpretarea rolului acesteia.

Ştiinţa distractivă

În grupă este amenajată o zonă cu nisip, apă şi alte materiale, cretă, lut, plastelină, cocă, mălai, făină. În funcţie de tema propusă unde copiii pot să creeze diverse modele.
Copiii fac experimente, distrandu-se: apa se colorează dacă adaugă tempera; zahărul dispare în apă; nisipul pride forma, paharul se umple, uleiul pluteşte.

Ora Zilnica de Muzica

Muzicologul american Don Cambell explică în cartea sa “ The Mozart Effect for Children” că toţi copiii care primesc o educaţie muzicală precoce au o coordonare motorie mult mai bună, au abilităţi matematice mai dezvoltate şi învaţăa mult mai uşor să citească.
Ascultând compozitii clasice o ora pe zi, timp de 6 luni, se observă o creştere a frecvenţei undelor Alfa, asociate în special cu creativitatea, coerenţa în gândire, capacitatea de a visa şi de a se relaxa. Copiii vor picta, desena sau vor rezolva sarcini matematice, pe acorduri muzicale. De asemenea în timpul perioadei de relaxare, copiii se vor juca pe note muzicale clasice.

Limbi străine

Limba engleză este introdusă în programul copiilor prin activităţi distractive, muzicale, prin imagini şi sunete în care ei se regasesc . Cele mai prezente personaje din activitatea de limbă engleză, vor fi Baby Einstein, Baby Galilleo, Baby Bach, Baby Mozart şi Baby Bethoven.

Ora de amestecat culori

Copiii vor picta cu diferite instrumente: pensule uriaşe, bureţi de diferite forme şi dimensiuni, pe diverse suporturi materiale.
Se începe cu o culoare, urmând ca fiecare copil sa adauge o alta, în funcţie de preferinţă.

Ne murdarim frumos

Activităţile “messy” fac deliciul copiilor, prin libertatea de expresie către care sunt încurajaţi.
Îmbrăcaţi în halate speciale, copiii sunt îndemnaţi să îşi descopere simţurile şi să îşi dezvolte liber personalitatea, exprimându-se creativ. Sunt invitaţi să afle ce consistenţă au faina, amidonul, lutul, sau orezul şi pastele în diferite forme.
Cu aluat colorat, nisip şi apă, cu multe culori în jur şi invitaţi spre libertate, copiii învaţă să se descopere.

Eco DM

În luna mai, împreună cu colegii de la celelalte grupe, copiii de la grupa baby participă la un proiect amplu de educaţie pentru mediu. Copiii învaţă despre viaţa plantelor, despre protejarea mediului şi despre rolul şi responsabilitatea personală în relaţie cu natura.