”ACADEMIA DE ȘAH”

Fiind cel mai vechi și durabil dintre jocurile de masă, sahul este artă, știintă și sport. Este un joc cu acoperire mondială estimându-se 500 milioane de jucatori din 175 de țări.

Şahul este universal, fără bariere de vârstă, sex, rasă, dizabilități fizice sau limbă. Cu o istorie glorioasă ce se întoarce în timp cu 1300 de ani, şahul cunoaște o dezvoltare fară precedent în epoca modernă cu milioane de partide jucate on-line zilnic în toată lumea.

Misiunea activității noastre este educația copiilor, care se realizează complementar cu educația primită de aceștia în familie și școală. Astfel, temele acoperite de noi sunt în legătură foarte puternică cu sportul, natura, nutriția și spiritul de voluntariat.

Cursuri de teatru cu actori de la Teatrul ”MASCA”

Dedicat copiilor mici (cu vârsta între 4-10 ani), urmărește dezvoltarea creativității, a imaginației, a încrederii în sine, precum și cultivarea spiritului de echipă și a capacității de a comunica și a inter-relaționa.

Programa presupune:

Joc si “joacă” teatrală

Elemente de mișcare si expresivitate corporală

Construire păpuși / marionete si mânuirea lor

Tehnica statuii vivante

Cum facem asta mai exact?

Cu exerciții adaptate pentru vârsta copiilor, dar care de fapt sunt exerciții pe care le lucrează și actorii profesioniști, pentru dezvoltarea imaginației, vorbirii, motricității, memoriei și atenției.

ALINA CRĂIȚĂ – Absolventă a Universității Ovidius, specializarea „Artele spectacolului de teatru“, catedra „Arte plastice si Teatru“, Constanța și a modulului psiho-pedagogic al aceleiași facultăți, actriță a teatrului ”MASCA” din septembrie, 2004, a interpretat peste treizeci de roluri în spectacolele teatrului și participă la festivaluri internaționale alături de echipa teatrului.

De peste trei ani, este coordonatoarea unei grupe de copii din cadrul Școlii de Teatru Gestual MASCA.

VALENTIN MIHALACHE – Absolvent al Universității Ecologice Bucureşti – Facultatea de arte – actorie. Angajat al teatrului ”MASCA” din anul 2006, interpretează roluri principale în cadrul spectacolelor teatrului. Este coordonatorul Școlii de Teatru Gestual ”MASCA” și coordonatorul unui curs de jonglerie și catalige.

Limba germană

Obiectivul principal al programului este dobândirea de către copii a unor deprinderi de comunicare într-o limbă străină, în vederea orientării viitoare a copilului.

Acest curs urmărește sătrezească interesul și plăcerea copiilor pentru limba germană, să le dezvolte capacitatea de a se exprima, precum și spiritul de observație.

Dobândirea unui vocabular minimal, identificarea elementelor din mediul înconjurător se vor realiza prin dialoguri , jocuri, poezii si cântece.

Atelierele de dezvoltare personală – KRESCENDO

KRESCENDO este locul în care emoțiile și trăirile se dezvăluie, suferă transformări pentru ca apoi să fie primite, acceptate ca parte a vieții afectiv-emoționale.

Rolul principal al Atelierului de dezvoltare pentru copii KRESCENDO este acela de a valorifica resursele în vederea dezvoltării armonioase din punct de vedere bio-psiho-social.

Atelierele KRESCENDO urmăresc descoperirea, educarea și îmbunătățirea exprimării emoționale a copiilor și adecvarea reacțiilor comportamentale, ceea ce le va permite o flexibilitate adaptativă în mediul școlar, familial și în societate.

KARATE

Karate este o disciplină din familia artelor marțiale care armonizează cele trei stări: fizică, mentală și spirituală, care caută să scoată în evidență calitățile, dezvoltându-le. Antrenametul de karate se bazează pe disciplină, respect si perseverență și le dezvoltă practicanților calitățile naturale. Sportivul dobândește o sănătate optimă și stăpânire de sine, își educă voința, se obișnuiește cu eșecurile și satisfacțiile devenind mai puternic, capabil să contribuie benefic la dezvoltarea calității vieții sale și a celor din societate.

,,Our colourful world’’

Atelierul ,,Our colourful world’’ este un atelier de art & craft, conceput astfel încât copiii să învețe ceva nou și util cu fiecare întâlnire la care participă, iar acest lucru se va întâmpla printr-o activitate recreativă care vine în completarea programului săptămânal.Pe parcursul acestor ateliere, copiii se vor familiariza atât cu tehnici de grafică, cât şi cu alte tehnici plastice precum colajul ori acuarela. Pornind de la ideea de joc, explorând teme şi materiale diferite, copiii învaţă să fie atenţi, să observe, să îşi organizeze şi să interpreteze artistic propriile experienţe şi să se exprime vizual prin tehnici precum: monoprintul, blockprintul, peniţă, colaj, etc.

”Cântând, descoperim lumea"

Dintre toate artele, cea mai apropiată de sufletul omenesc este muzica, ea fiind prezentă în viața omului în toate etapele dezvoltării sale.
Muzica, cântecul, ritmul sunt necesități firești ale copiilor, au un rol significant în dezvoltarea personalității. Dezvoltarea abilităților muzicale ale copiilor ajută nu numai la dezvoltarea muzicalității lor, dar și la dezvoltarea armonioasă a creierului, ceea ce ajută ca micuții să devină mai sensibili, creativi, perseverenți, inteligenți. Vor fi capabili să-și exprime sentimentele, astfel și capacitatea lor de a comunica va fi îmbunătățită.

“Împrietenește-te cu apa”

Pentru copii sunt numai avantaje în ceea ce privește înotul: corp armonios dezvoltat, minte echilibrată, stimularea ambiției și a spiritului de disciplină și muncă. Dintre beneficiile înotului, enumerăm:
creste rezistenţa recardio-pulmonară;
stimulează circulaţia sangvină;
contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de două treimi din întreaga suprafaţă musculară);
îmbunătăţeşte postura corporală;
dezvoltă flexibilitatea;
generează stări de bine, pozitive;
stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
îmbunătăţeşte dezvoltarea psihomotorie.